Comuna Domnești, aflată în imediata apropiere a Capitalei, traversează o perioadă de expansiune accelerată, devenind un pol de atracție rezidențială și economică. Această creștere rapidă aduce cu sine atât oportunități, cât și provocări majore în materie de infrastructură, utilități și servicii publice.
Pentru a înțelege viziunea administrației locale și planurile concrete pentru viitor, am stat de vorbă cu domnul primar Ghiță Ioan Adrian. Într-un interviu deschis, am discutat despre proiectele de investiții prioritare care vor reconfigura infrastructura locală, despre atragerea fondurilor europene prin PNRR și despre strategia pentru a transforma Domneștiul într-o comunitate modernă, adaptată cerințelor actuale.
Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
Domnești este o comună în plină expansiune, având o creștere rapidă. Proiectele implică timp pentru parcurgerea tuturor etapelor procedurale legale, timp care solicită răbdare atât din partea noastră, a autorităților publice, cât și a cetățenilor.
Avem ambiții mari pentru dezvoltarea localității noastre, care se vor concretiza în următoarele obiective de investiții:
INFRASTRUCTURĂ DE TRANSPORT ȘI MOBILITATE
- Lărgirea și modernizarea arterelor rutiere:
Strada Pădurarului
Străzile: Zori de Zi, Călugăreni, Spicului, Romancierilor, Câmpul cu Flori, Trandafirilor
Strada Pieței
Strada Luceafărului
Străzile Cetinei, Crenguței și Garoafelor
Strada Ghioceilor
Strada Nucului (lărgire)
- Modernizarea sistemului rutier (diverse străzi și intrări):
Intrarea Teiului, Bucegi, Nucului, Lunii, Intrarea Curcubeului, Daciei, Vulturi, Micșunelelor, Panselelor, Gârlei, Negustorilor, Uverturii
Strada Mărțișor – Etapa 2
Str. Șoimului (tronsoanele I și 2), Str. Plopului, Intr. Vărzarului, Str. Aprodului, Intr. Begoniei, Str. Bubica, Intr. Stadionului, Intr. Campionilor, str. Badiței, Dâmboviței
- Mobilitate și siguranță:
Extinderea sistemului de supraveghere video
Realizare piste de biciclete – tronson I pe Șos. Alexandru Ioan Cuza - Autostrada A0
Reabilitarea și extinderea podului pe șoseaua Curtea Domnească peste râul Sabar
SOCIO-CULTURAL
- Reabilitarea, modernizarea și supraetajarea Căminului Cultural din satul Domnești
- Construirea unui imobil de locuințe colective sociale (P+2E), inclusiv împrejmuire și racorduri la utilități
- Construire clădire de birouri și spații comerciale (Șos. Alexandru Ioan Cuza, nr. 71)
- Amenajare spațiu public multifuncțional
- Lucrări de modernizare și igienizare a fațadei Căminului Cultural Țegheș
EDUCAȚIE
- Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Școlii Gimnaziale „Gheorghe Corneliu”
- Înființarea unei noi infrastructuri școlare (primară și gimnazială, clasele I-VIII)
- Instalarea sistemelor de supraveghere video pentru Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu” și Grădinița „Tărâmul Prieteniei”
- Sprijinirea preșcolarilor și școlarilor (programe dedicate)
SĂNĂTATE
- Construirea unui Centru de Asistență Medicală Comunitară în regim permanent
- Implementarea unor programe care oferă acces gratuit cetățenilor la diverse consultații și servicii medicale
UTILITĂȚI PUBLICE
- Extinderea rețelelor electrice de interes public pe străzile: Pădurea Codalba, Trandafirilor, Ciocârliei, Nectarinului, Fortului, Husarului, Căprioarei, Florilor, Stelelor, Staminelor, Merișorului, Spicului și Intrarea Lacului.
- Extinderea rețelei de alimentare cu apă pe multiple străzi, inclusiv: Voinești, Radului, Cetinei, Privighetorilor, Olteniței, Ciutaci, Romancierilor, Violetelor, Pinului, Transilvaniei, Ciocârliei, Pădurea Codalba, Fortului, Azurului, Făgăraș, Nectarinului, Afinului, Fagului, Intrarea Zori de Zi și Spicului.
- Extinderea rețelei de canalizare menajeră pe străzile: Int. Apusului, Radului, Cetinei, Privighetorilor, Olteniței, Romancierilor, Intrarea Voinești, Intrarea Ciutaci, Bubica, Badiței, Aprodului, Plopului, Șoimului (tronson I și II), Dâmboviței și intrările Begoniei, Stadionului, Campionilor, Vărzarului, Intrarea Zori de Zi, Spicului, Intrarea Micșunelelor și Câmpul cu Flori.
- Extinderea conductei de distribuție gaze naturale pe străzile: Fortului, Afinului, Romana, Husarului, Florilor, Căprioarei, Ciocârliei, Intrarea Frumoasă, Staminelor, Olteniei (sat Țegheș), Mărțișor, Spicului și Intrarea Lacului.
- Extinderea rețelei de iluminat public pe străzile: Zânelor, Pieței, Olteniei și Pietrăriei.
- Înființarea canalizării pluviale – etapa I (strada Foișorului și strada Fortului).
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că investițiile din cadrul PNRR accesibile UAT-urilor însumează peste 10 miliarde de euro. Ce investiții locale plănuiți să finanțați prin PNRR?
Prin cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) am accesat finanțare pentru următoarele proiecte:
- Modernizarea infrastructurii rutiere prin lărgirea străzii Privighetorilor
- Extinderea rețelei de apă potabilă pe str. Apusului
- Extinderea rețelei de apă potabilă pe str. Privighetorilor și int. Ciutaci
Care sunt punctele forte ale localității dumneavoastră? Ce avantaje competitive are comuna și ce doriți să maximizați în acest mandat?
Comuna Domnești dispune de o serie de avantaje competitive solide, pe care ne bazăm întreaga strategie de dezvoltare.
În primul rând, localizarea strategică este un punct forte major. Suntem situați la doar 11 kilometri de București, ceea ce ne transformă într-o zonă extrem de atractivă atât pentru rezidenți, cât și pentru investitorii imobiliari și de afaceri. Accesul rapid către Capitală și proximitatea față de principalele artere rutiere oferă un avantaj logistic și economic.
Un alt punct forte îl reprezintă potențialul de dezvoltare urbanistică și rezidențială. Cererea mare de locuințe în zona periurbană a dus la o expansiune semnificativă, pe care o gestionăm prin proiectele de infrastructură esențiale, precum extinderea rețelelor de apă, gaze și electricitate, menționate anterior.
Aceste avantaje, coroborate cu frumuseţea mediului natural, accesul la infrastructură rutieră de interes județean sau național și asigurarea utilităţilor, au atras comercianți mari în proximitate (Centrul Comercial Militari, Hornbach, Metro, Carrefour, Kika, Mobexpert etc.) și au generat o adevărată expansiune imobiliară.
În ultimii doi ani, acest dinamism s-a reflectat și la nivel local, prin deschiderea unor firme de comerț cu amănuntul (Pepco, Profi, Lidl, Mega Image, Microcomplex comercial) și prin extinderea rețelei de farmacii (ajungând la 6), dar și a micilor magazine de tip familial.
Cum vă propuneți să susțineți mediul de afaceri local? Ce facilități oferă administrația locală?
Susținem mediul de afaceri printr-o combinație de atitudine deschisă și facilități concrete. Oferim un nivel scăzut al taxelor și impozitelor locale și demonstrăm un interes crescut pentru programe de dezvoltare economică.
Concret, investitorii beneficiază de acces la căi de comunicații modernizate (infrastructură rutieră, PUG actualizat, transport public), utilități extinse (iluminat public) și o infrastructură socială și de servicii solidă:
- Unități de învățământ moderne (școală, grădinițe, after-school)
- Infrastructură medicală (cabinete medicale individuale, farmacii)
- Baza și clubul sportiv „Voința Domnești”
- Cămin cultural în Țegheș și clădire de dispensar modernă
- Oficiu poștal modern în clădire nouă
- Parc de recreere în sat Țegheș
- Centru Operativ pentru Situații de Urgență (Pompieri și SMURD)
Ce potențial turistic are în prezent localitatea dumneavoastră și cum vă doriți să îl dezvoltați?
Avem câteva puncte de interes pe care ne bazăm:
- Pădurile limitrofe, care oferă o zonă de agrement naturală.
- Biserica Sf. Parascheva – un monument de patrimoniu.
- Situl Curtea Domnească - Ciorogârleanu – Ipsilanti, care este în curs de restaurare.
- Zona comercială Fashion House, care atrage vizitatori din regiune.
Știm că funcția de primar implică o presiune constantă. Cum reușiți să vă deconectați și să păstrați echilibrul?
Activitatea de primar, într-adevăr, presupune o responsabilitate imensă și o prezență constantă în slujba comunității din Domnești. Este un job 24/24, 7/7 zile. Prioritatea mea principală rămâne mereu soluționarea problemelor locale și implementarea proiectelor care asigură dezvoltarea comunei noastre.
Echilibrul de care am nevoie provine, în mare parte, din rezultatele muncii mele. Când văd că un proiect este finalizat cu succes, că o problemă a cetățenilor este rezolvată sau că viața oamenilor din Domnești se îmbunătățește, aceasta este principala mea sursă de energie și satisfacție.
Desigur, timpul petrecut alături de familie este esențial. Ei sunt sprijinul meu constant și momentele acelea de normalitate, departe de birou, mă ajută să îmi reîncarc forțele. Nu sunt adeptul unor hobby-uri extravagante; prefer simplitatea, liniștea căminului și cultele bisericești. În acele momente găsesc resursele necesare pentru a reveni a doua zi la datorie cu aceeași determinare și pragmatism, concentrat pe ceea ce avem de făcut pentru comună.
O mențiune importantă:
Un partener solid în dezvoltarea comunității noastre este Consiliul Județean Ilfov, care, prin domnul președinte Hubert Thuma, ne oferă sprijin în implementarea proiectelor de educație, sport, sănătate și infrastructură de transport.
Îi mulțumesc domnului președinte și pe această cale pentru implicarea activă și constantă în via